Sarah e tăcută și foarte cuminte. Mă îngrijorează copiii cuminți. Îi suspectez de depresie și toate relele. O iubesc pe Sarah.  M-am  surprins cerându-i un interviu. Cred că voiam să văd lumea prin ochii ei, să mă conectez la experiența ei, la ea. Îl postez pentru cei care vor să vadă și ei lumea de la înălțimea acestei vârste. Mie mi-a plăcut.

A.C.: Poți să ne spui cum e pentru tine viața la 12 ani? Ce simți? Cum e pentru tine experiența acestei vârste?

Sarah: La vârsta de 12 ani, pot spune că am unele momente în care nu sunt sigură pe mine, dar încerc să trec peste ele concentrându-mă pe altceva, cum ar fi prietenii mei sau școala…

A.C.: Cum definești un prieten? Cum știi că este un prieten adevărat și nu doar îți imaginezi asta?

Sarah: Un prieten este acea persoană care este mereu acolo când ai nevoie, te susține, te face să râzi, dar în același timp știe când e mai bine să rămâi singur cu gândurile tale. El te cunoaște mai bine decât o faci chiar tu. Și un lucru la fel de important pentru mine este să avem lucruri în comun. E important să ai prieteni într-o lume în care oamenii au numai așteptări de la tine. Și  așteptările tot cresc.

A.C.: Ce fel de așteptări au oamenii de la tine ?

Sarah: Se așteaptă să mă gândesc la viitorul meu mai serios, să fiu cea mai bună, ceea ce eu nu vreau…

A.C.: Dacă ai putea ce ai schimba la oameni? La lume? La școală?

Sarah: Mi-ar plăcea ca oamenii să fie mai deschiși la minte, să nu mai aibă prejudecăți. În special , aș vrea mult să nu mai existe rasismul. Profesorii, și în general învățământul, consideră că dacă nu știi să rezolvi niște probleme complicate de algebră nu ești pregătit pentru viață, iar dacă ai învățat perfect câteva pagini de teorie ești dintr-o dată o persoană mai bună și mai inteligentă. Dacă aș putea le-aș schimba mentalitatea…

A.C.: Cum crezi că ar trebui să fie oamenii, relațiile, lumea, școala, politica, viitorul?

Sarah: Eu cred că oamenii ar trebui să se concentreze mai puțin pe bani.  Acum mi se pare că totul se rezumă la ei. Au devenit atât de importanți încât nici nu avem timp să ne gândim la ce vrem cu adevărat. Nu sunt expertă în relații cu alte persoane, dar cred că toate ar trebui să fie bazate pe respect reciproc și sinceritate.

A.C.: Adică, ce este respectul? Cum știi că cineva te respectă? Iar despre sinceritate, nu crezi că ea mai mult încurcă în relații? Dacă spui sincer ce simți, nu poți supăra dacă asta nu convine?

Sarah: Știu  că cineva mă respectă când nu mă face să mă simt inferioară. Pentru mine asta înseamnă respectul.

Uneori, probabil este mai bine să nu spui nimic sau să minți din când în când, dar toate cu o limită… Limita este încrederea. Care nu trebuie pierdută.

Cât despre școală, consider că  ar trebui să se concentreze și pe ce vrem noi, elevii, nu doar pe ce cred ei că avem nevoie. Vrem  să ne exprimăm liber, dar de multe ori profesorii spun că opinia noastră nu este la fel de importantă ca a lor.

Iar despre politică nu știu prea multe, dar știu un lucru: totul se rezumă la putere. Aș vrea să se acorde mai multă importanță părerii oamenilor. Nu am o idee clară despre cum ar trebui să fie viitorul,  asta ține de oameni și de alegerile lor…

A.C.: Mulțumesc, Sarah! Pot să scriu pe blog că este un interviu cu tine? Să zic cu nume și prenume adică?

Sarah: Doar prenume.

A.C.: De ce?

Sarah: Mă tem că cineva ar putea să mă recunoască și să mă judece.

A.C.: Pentru ce parte?

Sarah: În general. Știu că judecata oamenilor nu e treaba mea, dar mie îmi pasă. Încă.