Contra-reclamă
Dacă e important pentru tine să ai musai dreptate,
dacă esti lipit fix de propria perspectivă,
crezi ca ALȚII pot decide ce și cum traiești TU,
iar cei care sunt de partea ta sunt BUNI, în timp ce ceilalți, care sunt împotriva ta, sunt RĂI,
SĂ NU MERGI NICIODATĂ LA PSIHOLOG
Aici, poți afla adevăruri paradoxale și incredibile ca:
- Iubirea vieții tale ar putea fi o proiecție de toată frumusețea a unor nevoi nesatisfăcute din copilaria primară.
- Atunci când crezi cu toată puterea că ai dreptate, de fapt, încerci sa îți ții sub control frica și nesiguranța printr-o ajustare creativă.
- Prin ceea ce simți, faci, gândești, TU ești la originea a tot ceea ce ți se întâmplă.
- Persoana pe care o disprețuiești cel mai mult e oglinda ta.
- Tot ceea ce ai știut SIGUR vreodată e o poveste cu cai verzi pe pereți.
- Când ți s-a făcut o nedreptate, ai meritat (cel puțin) lecția ce care ți-a oferit-o. Deci, mulțumește!
- Cele mai mari realizări ale tale ar putea fi clădite pe frică, furie și complexe de inferioritate.
- Cei care credeai ca te-au iubit cu tot sufletul nu au facut altceva decât să te controleze, condiționeze și să te anuleze ca personalitate autonomă.
- Cu cât e mai draguț un om, cu atât ai mai multe motive să te îngrijorezi de ceea ce se află în umbra lui.
- Și, nu în ultimul rând, poți afla că toate veștile de mai sus sunt vești bune pentru că prin conștientizare începe schimbarea. Paradoxal, nu-i așa?
Dacă este împortant pentru tine să fii în pace cu tine și cu alții, relaxat cu privire la perspective și cu sentimentul responsabilității asupra calității timpului trăit, atunci îți oferim metoda CLAR. Pentru a experimenta conștient, liber, autentic și responsabil!